Acasa / Animale de companie / Afla totul despre inmultirea la canari pentru a obtine rezultatele dorite!

Afla totul despre inmultirea la canari pentru a obtine rezultatele dorite!

Inmultirea la canari presupune respectarea unor reguli pentru a se obtine rezultatele dorite.

Inmultirea-la-canari-Femela.jpgPasarile alese pentru reproducere trebuie sa fie sanatoase, deoarece chiar si cele mai mici semne de boala le-ar putea afecta conditia fizica. In acest caz ele trebuie sa fie scutite de  ciclul de reproducere care le-ar putea obosi suplimentar si astfel s-ar compromite si mai mult sanatatea lor. Mai ales femela trebuie sa fie in forma fizica buna, deoarece ea este solicitata mai mult de-a lungul procesului reproductiv. Ea nu trebuie sa fie nici subtire, nici grasa, deoarece exista posibilitatea sa acumuleze grasime in regiunea abdominala. Temperamentul ei trebuie sa fie bland si familiar.

Femela gata de clocit va avea abdomenul umflat, iar pielea de un galben-deschis. Daca nuanta nu este deschisa si galbena indica faptul ca ea a acumulat un strat de grasime. Cand abdomenul canarului este rozaliu in loc de galben inseamna ca reproducerea va avea rezultate bune. In aceasta perioada masculul nu va inceta deloc sa cante. Cele doua pasari trebuie introduse in aceeasi colivie si faptul ca se plac reciproc se va vedea din modul lor de a se comporta, ei isi vor atinge reciproc penele cu ciocul, masculul va aduce seminte in cioc femelei, va canta si va batea din aripi. In cazul cand pasarile nu se plac, atunci va exista o problema in ceea ce priveste realizarea reproducerii la acesti canari.

Unii crescatori de pasari au o metoda foarte simpla de a observa daca doi canari sunt buni pentru reproducere, respectiv daca acestia sunt perfect sanatosi. Ideea consta in observarea excrementelor acestora. Daca un canar are sanatatea buna va avea excrementele mici, in mod normal de culoare negricioasa, gri-verzuie sau galbena-maronie, de obicei cu un punct alb. Daca din contra canarul nu are o stare de sanatate corespunzatoare pentru inmultire va face excrementele apoase, mai mari si cu un colorit galbui. Acest lucru arata clar ca respectivul canar are anumite probleme digestive.

Inmultirea la canari - PuiVarsta pe care trebuie sa o aiba un canar pentru a se reproduce este de 9-10 luni, desigur ca depinde de fiecare rasa in parte, insa cel mai indicat este ca inmultirea sa se realizeaze dupa ce acestia au implinit un an. Tinand cont ca un canar traieste in colivie in medie 10 ani, trebuie stiut faptul ca si capacitatea de reproducere la femela se opreste la 5 ani, iar la mascul la 8 ani. Desigur exista si multe exceptii de la regula. Acest lucru este determinat de mai multi factori: tipul rasei, modul si conditiile de crestere si altele.

Cele doua pasari care urmeaza sa se imperecheze trebuie tinute intr-o colivie adecvata, care sa le placa, incapatoare, iar alimentatia lor trebuie sa fie substantiala si bogata in vitamine. Cu o luna inainte de imperechere se recomanda administrarea de felii de oua fierte in hrana, de doua ori pe saptamana. Nu trebuie sa lipseasca fructele si legumele proaspete, semintele, osul de sepie si mineralele.

Dupa sase zile de la imperechere, femela va depune in cuib primul ou, fara efort desi ar putea fi la prima experienta de reproducere. De regula ea va depune ouale in zorii zilei, iar numarul lor poate fi de cele mai multe ori de trei pana la cinci oua. In cazuri rare ea depune doua, sapte sau in cazuri exceptionale opt sau noua oua. Cand depune un ou sau doua inseamna ca starea ei de sanatate nu este perfecta, daca depune opt sau noua inseamna ca este foarte prolifica, lucru intalnit foarte rar. Depunerea oualor nu se face continuu, ele apar intr-o succesiune de o zi. Sunt cazuri cand femela nu incepe clocirea oualor dupa depunerea lor in cuib, fapt ce arata ca nu ii place de mascul sau ca nu este ingrijita corespunzator. De asemenea, ea poate suferi de anumite tulburari hormonale care o fac sa nu cloceasca ouale. Ea asteapta cateva zile si apoi se poate intampla sa inceapa sa depuna alte oua. In ambele situatii ouale vor fi duse la o alta femela care va accepta sa le cloceasca, considerand ca sunt ale ei. Sunt femele care depun si un singur ou chiar daca au o stare de sanatate buna, iar daca il clocesc imediat, dupa o perioada oul va ecloza si va aparea un singur pui. Daca se va intampla ca oul sa fie steril, atunci femela nu va trebui folosita imediat la un nou proces de reproducere, ea trebuie sa aiba o perioada de repaus de doua sau trei saptamani. Daca se sare peste aceasta perioada (in care ea trebuie sa isi refaca conditia fizica) nu vor rezulta oua multe si pui de calitate.

Ouale sunt clocite o perioada de 13 zile de catre femela. Acasta trebuie tinuta in liniste, iar colivia sa fie asezata la umbra, eventual acoperita cu hartie pentru a o feri de prea multa lumina si a-i crea senzatia de amurg, astfel ca ea sa stea tot timpul in cuib si sa nu inceapa sa se hraneasca lasand ouale descoperite, fapt ce poate duce la moartea embrionilor. Pe perioada incubatiei trebuie verificat mereu daca totul e in regula, insa fara a deranja si stresa pasarea, care este mult mai sensibila acum. Daca se intampla ca ouale sa fie murdare cu excremente acestea trebuie curatate. In caz contrar, aceste excremente se intaresc pe suprafata oului si masculul va incerca cu ciocul sau sa le indeparteze, riscand astfel fisurarea oului si distrugerea embrionului.

Uneori sunt gasite coji de oua in cuib, de acest lucru e vinovat intotdeauna masculul care se poate intampla sa sparga oul din greseala, sau intentionat. Daca alimentatia nu este corespunzatoare exista probabilitatea ca acesta sa manance ouale.

Pe timpul clocitului canarii emit ciripituri usoare, prin care se cheama intre ei.

Puii sunt hraniti la inceput de parinti cu mancare regurgitata. Cand sunt mici, puii au ciocul fragil si de aceea pot fi hraniti cu ou fiert maruntit si muiat cu un pic de apa, ca un terci. De asemena apa poate fi inlocuita cu suc de mere diluat cu apa plata. Trebuie avut insa grija ca puii sa nu fie hraniti excesiv desi ei tin mereu ciocul deschis si cer de mancare. Dupa 18 zile de viata puii pot manca seminte, dar acestea trebuie in prealabil oparite in apa fierbinte si apoi pisate marunt. Dupa o luna semintele se pot administra intregi, fara probleme, neexistand riscul ca isi vor sparge ciocul.

Canarii adulti trebuie hraniti cu un amestec de seminte, ce poate fi completat cu legume si fructe proaspete, cu alimente bogate in proteine si minerale. De doua ori pe saptamana in perioada cand are loc inmultirea la canari se da acestora un amestec din mac, cicoare si salata verde, in parti egale. Semintele sunt principalul aliment la canari, insa si legumele proaspete nu trebuie sa lipseasca din dieta acestor pasari. Cele mai idicate legume sunt: mazarea, varza, broccoli, castravetele, salata verde, spanacul, andivele, cicoarea, fasolea, morcovii, rosiile. Dintre fructe se pot da in special mere dar si banane, portocale, caise, pepeni, nuci, arahide si alte tipuri de fructe, dar in cantitati mici. Amestecul de seminte ce se da canarilor poate contine: seminte de floarea-soarelui, grau, ovaz, canepa, soia, susan, in, mac, in diferite combinatii.

Video – Inmultirea la canari:

http://petgeek.ro/wp-content/uploads/2012/06/canaries.flv

Spune-ti parerea

Adresa de email nu va fi publicata. Campurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Current ye@r *